Aristotel și Toma de Aquino

București, 15-16 aprilie 2016

În cadrul conferinței anuale SITA din 2016, ne-am propus să vorbim despre Toma de Aquino în lumina simpatiei sale intelectuale față de Aristotel pentru a aniversa cei 2 400 de ani de la nașterea filosofului din Stagira.


Toma de Aquino a comentat mai multe dintre lucrările lui Aristotel: fisica, logica, metafisica, etica nicomahică, politica și altele. Punând în oglindă textele aristotelice și comentariile tomiste, vom căuta să (re)descoperim cât de ospitalieră a fost gândirea greacă în raport cu gândirea creștină, care au fost măreția și limitele filosofiei aristotelice, cum a reușit Toma să-l comenteze pe Aristotel fără să cunoască limba greacă, care au fost roadele dialogului dintre credință și rațiune, care dintre problematicile teoretice abordate de cei doi mari gânditori trezesc astăzi interesul cititorilor specializați sau ale publicului larg și dacă modelul tomist de a face teologie are susținători în școlile catolice din zilele noastre.


Va fi consacrată o sesiune specială interpreților tomiști ai raportului dintre Aristotel și Toma, favorizând contribuțiile comentatorilor din secolul al XX-lea: R. Garrigou-Lagrange, A.-D. Sertillanges, E. Gilson, J. Maritain, C. Fabro, R. McInnerny, L. Elders, A. Lobato și alții.

Rezumat

Trimiteți titlul, rezumatul comunicării (300 de cuvinte) și CV-ul la Prof. Wilhelm Dancă (wilhelm.danca@gmail.com) până în 4 aprilie 2016. Comunicările pot fi prezentate în română și engleză, iar durata lor va fi de 20 de minute, urmate de alte 20 de minute pentru discuții. În vederea publicării în revista „Studii tomiste”, se recomandă redactarea comunicărilor în limba engleză, dar se acceptă și lucrări în limba română. Pentru a permite aprofundarea subiectului prezentat, editorul nu impune un număr limitat de pagini.

Logistică

Nu se percepe taxă de înscriere. Cheltuielile de cazare (25 lei/noapte la casa de odihnă de lângă parohia catolică) de transport și masă urmând a fi suportate de participanți.

Locația conferinței:

Facultatea de Teologie romano-catolică

Str. Gral. Berthelot, nr. 19, București

Persoană de contact

Prof. Wilhelm Dancă (wilhelm.danca@gmail.com)
Facultatea de Teologie Romano-Catolică
Universitatea din București
București, str. Gen. Berthelot, nr. 19, Cod 010164, Sector 1
România.